Și-a întrerupt școala la 10 ani. De atunci, casa Florentinei Dima e Institutul Oncologic Fundeni, pentru că acolo a petrecut, adunate, mai multe zile decât cu familia ei, la Tulcea. Acum are aproape 20 de ani, dar cei mai buni prieteni ai ei au rămas copiii. Micuții din saloanele spitalului, cu care împarte o suferință comună -- cea provocată de cancer.
La începutul clasei a V-a au apărut durerile de cap. Când n-au mai cedat la nici un calmant, Florentina a ajuns de urgență la spital. RMN-ul pe care l-a făcut a arătat o tumoră, situată la baza chiasmei optice. Fetița a fost diagnosticată cu maladie Recklinghausen sau neurofibromatoză. Este o boală rară, care produce tumori ce se pot dezvolta în orice organ. La Flori a atacat întâi ochii. Operația efectuată la Spitalul Bagdasar Arseni a extirpat tumora, dar fetița nu mai vede de atunci cu ochiul stâng. Asta n-a fost însă cea mai rea veste primită de familia Dima. Întreaga lor lume s-a năruit când au aflat, în urma biopsiei, că tumora fusese malignă.
Trei ani la rând, Flori a venit lunar la București, la IOB Fundeni, să facă citostatice. În 2004 însă, o altă tumoră, apărută pe partea dreaptă a creierului și inoperabilă, a aruncat-o din nou în disperare. Din cauza ei, lichidul cefalorahidian a început să se acumuleze în cutia craniană, iar Flori a făcut hidrocefalie. A fost operată de urgență și i s-a montat un șunt metalic, pentru a evacua lichidul prin vezica urinară.
Au urmat din nou parcă infinite cure de chimioterapie. Nu mai știa cum e să ai părul lung, să nu-ți fie rău continuu, să te poți bucura de viață. În 2006 se împliniseră cinci ani de citostatice, dar tumora a recidivat și Florentina risca să-și piardă vederea și la ochiul drept. În România nu exista nici o soluție, așa că familia Dima a făcut tot ce i-a stat în putință să-și ducă fata în străinătate. Camelia Dima, mama Florentinei, a plecat cu ea în Germania, unde a fost operată. I-a fost salvată vederea, dar n-a reușit să ajungă decât o singură dată înapoi la control.
Costurile deplasărilor și tarifele medicilor de acolo depășeau cu mult bugetul familiei. Așa că au continuat interminabilele citostatice la Fundeni.
În martie 2008, am cunoscut-o pe Florentina. Medicii îi descoperiseră cheaguri de sânge și resturi tumorale pe creier și avea nevoie să ajungă din nou în Germania. Camelia Dima nu avea nici o posibilitate să facă rost de banii necesari. Cu ajutorul unei colege de suferință, internată și ea la Fundeni, a scris la redacția Jurnalului Național. Flori a ajuns în Germania și apoi, cam jumătate de an, i-a fost bine. Dar suferința nu vrea s-o ocolească.
Drenul montat pentru hidrocefalie s-a înfundat la începutul lui 2009 și tânăra a făcut acumulare de lichid în abdomen. O nouă operație, de curățare a drenului, a scăpat-o de durerile cumplite de cap. Pentru scurtă vreme, însă. Când au revenit, mai puternice și mai rezistente la medicamente ca niciodată, doctorii au recomandat un nou RMN. Iar rezultatul a confirmat o nouă tumoră pe creier. Salvarea Florentinei a venit, de această dată, din Turcia.
La clinica Anadolu -- John Hopkins, prin terapia Cyberknife -- un procedeu noninvaziv de radioterapie care tratează tumori -, fetei i s-a oferit o nouă șansă. Banii pentru tratament s-au strâns tot în urma unei campanii umanitare.
A reușit să ajungă acolo de trei ori, dar la ultima vizită medicii au avut o surpriză neplăcută -- boala recidivase din nou -- la creier, dar și pe coloana vertebrală. “Ne-am întors în țară disperate”, povestește Camelia Dima. “Florentina avea dureri groaznice și a reînceput citostaticele. Acum am făcut un RMN, ca să vadă medicii cum să procedeze în continuare.
Ne-au spus că tumora de pe coloană poate fi iradiată aici, în țară, dar nodulul de pe partea dreaptă a creierului este mult prea profund pentru a se putea face ceva cu aparatura de la noi fără să afecteze țesutul sănătos. De aceea, ne-au recomandat să mergem tot în Turcia. Terapia Cyberknife e cea mai potrivită pentru Flori acum”, spune mama.
Medicii o așteaptă pe Florentina la tratament pe 23 mai. Spitalizarea, investigațiile și terapia o costă însă peste 20.000 de euro. Bani pe care Camelia nu i-ar putea strânge nici în două vieți.
Dacă vreți să o ajutați pe Flori să ajungă în Turcia la tratament, puteți face o donație, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BCR Tulcea pe numele Cameliei Dima:
RON: RO 03 RNCB 02560 4325 757 0001;
EURO: RO 46 RNCB 02560 4325 757 0003;
USD: RO 62 RNCB 02560 4325 757 0006;
Cod SWIFT: RNCBROBU
Pentru mai multe informații, Camelia Dima poate fi contactată la telefon 0743.99.75.23.
Puteți afla mai multe despre Florentina și despre cazul ei accesând http://ajutatiopeflorentina.blogspot.com/
Cazul a fost preluat din ziarul Jurnalul.
Vă rog să folosiți un limbaj civilizat. Comentariile injurioase sau deplasate vor fi șterse.
Pentru a-ți alege imaginea de la avatar, fă-ți cont pe gravatar.com.
Sper ca Dumnezeu sa te aiba in mana Sa. Material sau Financiar nu te pot ajuta, dar am postat pe blogul meu anuntul asta. Sper ca Dumnezeu sa faca o minune in viata ta, si in viata tuturor celor care au nevoie de ajutor.