Am depășit pragul de 100 de site-uri care susțin campaniile noastre

La 1000 de site-uri vom deschide șampania. :)

Până atunci, mulțumim din inimă celor care aleg să susțină români și campanii pentru România!

Înăsprirea condițiilor de publicare pe site

Începând de astăzi nu vom mai accepta cazuri umanitare care nu prezintă documente doveditoare.

Am luat această decizie pentru a evita apariția escrocilor și a celor care vor să profite de bunătatea unor oameni.

Totodată, am făcut câteva modificări la site astfel încât să semnaleze (cu warning) cazurile care nu prezintă dovezi – altele decât poze – care să ateste cazul (sunt vreo două astfel de cazuri, ceva mai vechi).

Bannere umanitare mai drăguțe

Astăzi am refăcut toate bannerele din categoria „Campanii umanitare”, folosind un singur stil de bază, mai drăguț și mai vesel decât modelele precedente.

De acum încolo, acest stil de banner va fi folosit pentru toate campaniile umanitare, din două motive:

  1. consistență
  2. evitarea posibilelor situații de „discriminare”, când un banner al unei campanii a ieșit pur și simplu mai drăguț decât în cazul altora

Îmbunătățiri interfață

În ultimele zile am muncit mult la a îmbunătăți interfața Susțin și iată că astăzi am reușit, cred eu, să marchez un important milestone.

Întreg site-ul arată mult mai bine, toate elementele grafice au fost revizuite. Fereastra cazurilor umanitare a fost total regândită, în partea dreaptă sunt acum sumarizate frumos detaliile legate de caz.

O veste proastă pentru „posesorii” de Internet Explorer 6: site-ul se vede oribil pe IE6, astfel încât suportul pentru acest browser (vechi) se încheie oficial. Nu dați vina pe mine, am făcut tot ce era omenește posibil, dar pur și simplu nu am mai găsit word-around-urile necesare pentru IE6 care să funcționeze cât-de-cât ok pentru noul layout susțin.ro. Dumnezeu știe câte ore legate cap la cap am pierdut de-a lungul vremii căutând soluții pentru IE6. :)

Sunt mult prea multe probleme pe IE6 din cauza bug-urilor acestuia, probleme în special legate de transparență (ba merge [cu hack-uri] pentru anumite elemente, ba nu merge pentru altele) și content care „fuge” la mouse-over (sorry, nu am ce face când browser-ul e pur și simplu prost!). Acum, nu o să-mi pierd toată vremea căutând workaround-uri pentru un browser din 2001 numai fiindcă 5% dintre internauți încă mai folosesc bunicul browserelor (hint: IE6). :)

PS: Ca să vedeți interfața nouă la adevărata „splendoare” (cu efecte de glow și colțuri rotunjite), vă recomand să folosiți Chrome, Firefox 3+, Opera 11+ sau Internet Explorer 9.

Numai bine!

Formate de bannere pe gusturile tuturor

Astăzi am operat câteva îmbunătățiri la sistemul nostru de bannere pentru campanii.

Totodată, ne-am asigurat că fiecare campanie are bannere pentru fiecare dintre cele 3 dimensiuni standard folosite: 125x125px, 150x150px și 200x200px. În limbaj popular, la fiecare campanie oferim bannere cu dimensiuni mici, medii și mari pe care le puteți include, după gust, pe site-urile / blog-urile voastre.