Povestea Cristinei – A salvat un suflet și acum ea are nevoie să fie salvată

„Sunt Daniela, sora Cristinei. Cu o ultimă fărâmă de coerență voi încerca să vă spun povestea surorii mele. Sper că prin acest blog vom reuși să strângem banii care o despart pe sora mea de un sfârșit tragic.

Sora mea, Cristina, are 42 de ani. A fost mereu o femeie veselă și puternică. S-a căsătorit la 21 de ani și și-a dorit mereu un copil. Din păcate, din motive medicale, acest lucru nu a fost posibil. Mă gândesc că planul lui Dumnezeu era altul. Voia să ofere o familie unui copil dintr-un centru de plasament și a reușit. Cristina a adoptat un copil. Am vizitat împreună o grămadă de centre de plasament, dar fără succes. În final, am ajuns la spitalul de copii Cotroceni. În acest loc erau îngrijiți copiii bolnavi din centrele de plasament. Într-un pătuț, Cristina a văzut un băiețel trist, cu lacrimi în ochișori, în vârstă de un an și jumătate. A întrebat despre starea lui de sănătate și i s-a spus că este un copil cu foarte multe probleme și cu puține șanse. I s-a părut nedreaptă soarta copilului. De ce puține șanse? Un copil așa de mic? A început procesul de adopție a copilului pentru a merge cu el la medici și a căuta o soluție.

Într-un an a reușit să obțină actele pentru adopție. În tot acest timp a luptat pentru a reuși să vindece copilul și să-i ofere o familie. De atunci totul în lumea ei a devenit acest copil. Nu-și dorea decât ca viața lui să fie frumoasă, să fie iubit. Nu exagerez când spun că vedea prin ochii acestui copil, respira cu ajutorul lui și lupta numai pentru el. Ne spunea mereu că viața ei nu ar fi avut sens dacă nu ar fi existat acest copil.

Coșmarul a început când Cristinei i-a fost descoperită o tumoră pe creier. A fost operată la Bagdasar Arsene. După operație neurochirurgul ne-a spus că este vorba despre o tumoră gigant malignă care nu a putut fi extirpată complet. În opinia dânsului, sora mea mai avea de trăit maxim un an. De atunci totul este întunecat pentru noi și nu reușim să ieșim din acest întuneric. În urma examenului histopatologic realizat la Institutul Victor Babeș ne-au spus că este vorba de gliosarcom, o boală foarte agresivă și fără speranțe de a fi tratată în România.

În luna iulie a anului trecut starea Cristinei a devenit foarte gravă. Privea în gol, era pierdută. Nu mai era acea persoană sensibilă pe care o cunoscusem. Am internat-o la I.O.B. pentru radioterapie și tratament. Am încercat o grămadă de tratamente și starea ei s-a mai îmbunătățit. În luna decembrie a anului trecut am aflat că tumora s-a extins. De când a aflat de boala ei îmi spune îmi fiecare zi să am grijă de băiat. Să nu-l cert, să-l mângâi în fiecare zi și să-i spun că ea îl veghează de sus. Plânge și spune că cel mai tare o doare că nu mai poate să trăiască măcar 4 ani așa încât să împlinească și băiatul 18 ani. Își încalcă promisiunea că-l va face cel mai fericit copil, că va fi alături de el mereu.

Este cumplit să știi că viața surorii tale atârnă de o sumă de bani. O sumă care poate nu-i mare pentru alții, dar pentru noi este imensă. Spitalul Medical Park din Turcia ne-a oferit o speranță în cazul Cristinei. Operația împreună cu transportul medicalizat la clinica din Istanbul costă în jur de 25.000 de Euro.

Sper din suflet să găsim sprijin în cei care citesc povestea Cristinei și să o ajutați să meargă mai departe. Ajutorul dumneavoastră îi mai poate oferi o șansă la viață. Cu multe speranțe am scris aceste rânduri și vreau să mulțumesc tuturor celor care ne vor da o mână de ajutor.”